Ce desert doriţi? Un Nikon, vă rog Iată câteva exemple de prăjituri cu adevărat creative! Totul se poate mânca. Favorita mea: şunca, la care se poate mânca şi fundul de lemn…

Via Toxel.com

Fără a fi habotnic, consider că totuși putem să ne gândim la rostul acestor reguli și chiar să adoptăm în dieta noastra unele dintre ele, cu sau fără un fundal religios. Aceste reguli provin din culturi cu o vechime foarte mare (comparativ cu cultura noastră occidental-capitalistă, care are cel mult 150-200 de ani), așadar au avut MULT MAI MULT timp pentru a fi verificate în practică. De multe ori, tindem să desconsiderăm aceste concepte (deh, ce știau oamenii aia de acum 1500 sau 3000 de ani, când noi trimitem sateliți în spațiu?), doar pentru că ni se pare că suntem buricul pământului. Uităm că bunicile noastre încă mai făceau semnul crucii cu cuțitul în aluatul pâinii și ni se pare că a combina religia cu mâncarea este cel puțin absurd (mai ales că o parte din noi confudăm postul cu un regim vegetarian).

Fiecare din aceste două seturi de reguli conțin pe de-o parte indicații privind ingredientele permise și cele restricționate, pe de alta indicații pentru preparare și consum. Pentru noi creștinii, probabil cele mai interesante indicații sunt cele referitoare la carne. Amândouă religiile interzic în primul rând consumul cărnii de porc, fiind un animal considerat murdar. Nu cred că mai este cazul să amintesc „beneficiile” cărnii de porc: colesterol, grăsimi în exces, diversele substanțe (antibiotice etc.) cu care aceștia sunt tratați în timpul creșterii, hrana lor (de obicei modificată genetic, deoarece este cea mai ieftină), conservanții cu care este tratată carnea pentru a crește durata la raft, posibilitatea, e adevărat mică, a existenței trichinei, teniei și a altor paraziți cu transmitere la om, toxinele acumulate în carne. La acestea mai adaug și beneficiile preparării, care dintr-o lipsă de cultură culinară de obicei se rezumă la a frige o ceafă pe grătar, cu niște cartofi prăjiți lângă. Acum câteva zile, un taximetrist mi se lăuda că are „o relație” la un abator, care îi procură ceafă de porc foarte ieftină și că el consumă (per familie) cam 10-12 kg de ceafă pe săptămână! Și tot acești oameni se miră când după o vârstă încep să sufere de tot felul de boli degenerative, când inima slăbește pentru că are de pompat sânge prin niște artere îmbibate de grăsime și trebuie să depună un efort de câteva ori mai mare decât normal, când Doamne ferește apare și vreun cancer…

Nu sunt vegetarian, nu am nimic împotriva consumului de carne, mănânc inclusiv carne de porc. Dar mănânc carne de porc de câteva ori pe an și atunci nu din cea de supermarket, ci de porc de țară, care știu că a fost crescut, tăiat și preparat ok. Sunt câteva motive majore care fac din carnea de porc un aliment de evitat, pe cât posibil:

• Cantitatea de toxine din carnea de porc este de 30 de ori mai mare decât cea din alte tipuri de carne, deoarece porcul este un animal deosebit de rezistent la toxine. Acestea se depozitează în grăsime, de unde prin consum le preluăm în organismul nostru. Ficatul de porc este o „magazie” de asemenea toxine (sunt cunoscute chiar cazuri în care animale furajate cu ficat de porc au murit la câteva zile după consum). Toți cei care avem câini știm că aceștia nu trebuie hrăniți cu carne de porc.
• Digestia cărnii de porc durează circa 4 ore, jumătate din timpul necesar digestiei altor cărnuri. Aceasta înseamnă că toată cantitatea (și așa mult mai mare) de toxine este asimilată foarte repede, nelăsând timp ficatului pentru a o filtra.
• Cantitatea de grăsime din carnea de porc este dublă față de cea din carnea de vită (vita: 8-11g grăsime/100g, porc: 18-24g grăsime/100g).
• Toxinele sunt acumulate în exces și deoarece porcii nu transpiră (de aceea fac „băi de nămol”). Transpirația este un proces natural prin care sunt eliminate o parte din toxinele acumulate în organism.

Ingrediente:

• file de cod
• o căpățână de usturoi
• un lime sau o lămâie
• suc de portocale (eu de obicei am fresh făcut, e nevoie de foarte puțin, cam o lingură)
• câteva ciuperci
• aromatice proaspete: tarhon, rozmarin, cimbru
• două linguri de ceapă tocată mărunt
• o cană de iaurt (pentru 2 porții).
• făină, ulei, ulei de măsline

cantitățile sunt orientative – în general, socotiți un file per porție și una sau două ciuperci, în funcție de mărime.

Preparare:

În cuptorul încins, se pune o căpățână de usturoi, învelită în folie. Ciupercile, unse cu ulei, se așează într-o tavă, pe pergament. Se presară cu sare și piper, usturoi tocat, cimbru și rozmarin. Ciupercile se pun la cuptor cam după 20 de minute de când ați pus usturoiul, pentru a fi gata în același timp.

Când sunt gata, se scot, usturoiul se curăță. În blender, puneți iaurtul, zeamă de lime, zeamă de portocală, usturoi (cât vă place, eu pun jumătate de căpățână), tarhon, rozmarin și cimbru, apoi amestecați totul câteva minute. Adăugați apoi ceapa (trebuie să fie tocată foarte mărunt, dar nu o puneți înainte pentru a da sosului o textură).

File-urile se dau prin făină, apoi se sotează în ulei (cinci minute pe fiecare parte, sau până sunt făcute). Ciupercile se taie în fâșii subțiri. Fiecare porție se montează astfel: fileul se așează pe farfurie, se pun feliile de ciuperci deasupra, după care sosul. Pentru decor, puteți folosi o crenguță de rozmarin sau cimbru.

Tips:

Puteți sota file-urile în unt clarificat în loc de ulei, dacă aveți. Garnitura este după gust, vă recomand cartofi copți la cuptor, sau orez (risotto).

Dacă aveți, puteți pune în sos, înainte de a amesteca în blender, lemongrass (folosiți doar partea albă, moale, curățată de foile exterioare).

Usturoiul se coace la cuptor înainte pentru a-i da o aromă subtilă, dar fără ca după aceea să-i omorâți pe cei din jur la fiecare respirație

Conține rucola, ridiche neagră rasă și hrean ras. Scurt și la obiect, se iau cele trei și se combină, se pune sare și piper după gust, zeamă de lime (sau lămâie) și ulei de măsline. Și e gata, 5 minute maxim cu tot cu curățatul legumelor și rasul ridichii și hreanului.

O să-ncerc să pun și parmezan data viitoare.

Ingrediente:

• o portocală mare (două mai mici)
• un avocado
• doi căței de usturoi
• o ceapă mică uscată
• ceapă verde (partea verde), tocată

Preparare:

Portocala se curăță de coajă și de partea albă exterioară. Cu răbdare se taie fiecare felie între membrane (trebuie să rămână doar pulpa, fără membrane). Curățați portocala deasupra unui vas, pentru a strânge zeama care se va scurge. Stoarceți apoi zeama care mai rămâne în membrane. Feliile de portocală și zeama se pun la fiert pentru a scădea, cam 10 minute. Adăugați și un varf de cuțit de praf de curry (dacă aveți cumva pastă de curry cu atât mai bine).

Curățați avocado-ul de coajă, apoi amestecați-l în blender cu ceapa și cățeii de usturoi, până devine o pastă omogenă. Adăugați pasta obținută peste zeama scăzută de portocală (după ce ați luat-o de pe foc) și amestecați cu grijă ca să nu sfarâmați feliile de portocală.

Puteți servi acest sos peste fripturi sau ca aperitiv vegetarian (cu tortillas de exemplu).

Note:

Avocado-ul din comerț este de obicei necopt. Lăsați-l câteva zile „pe dulap”, așa cum făceam cu portocalele și bananele pe vremea când erau rare , până devine un pic moale.

Ingrediente (4 porții):

• o cană jumătate de orez cu bob lung
• 3/4 cană de apă
• 1 3/4 căni de zeamă de carne (preferabil de pui). pentru varianta vegetariană, folosiți apă
• 2 căni de ceapă tocată mărunt
• 2-3 căței de usturoi, tocați mărunt (nu presați)
• un piept de pui dezosat, tăiat în fâșii subțiri
• 1/2 kg de creveți (Black Tiger de preferință)
• 2-3 ardei iuți (tocați)
• sare, piper, ulei
• ketjap manis (este un sos indonezian de soia, dulce, puteți folosi și sos de soia dulce normal dacă nu aveți)
• sos de stridii sau pește

Preparare

Fierbeți orezul în apă și zeamă de carne, până când acesta se înmoaie (cca. 15 min). Lăsați orezul să se răcească (o oră), eventual, dacă aveți timp, e bine să-l puneți la frigider.

Încingeți 2-3 linguri de ulei în wok (uleiul încins nu trebuie să fumege). Adăugați ceapa și prăjiți cam un minut, adăugați usturoiul și prăjiți 30 de secunde, adăugați puiul și prăjiți cam 2 minute (până când exteriorul nu mai este roz). Adăugați creveții, ardeii iuți, sare și piper și prăjiți 2-3 minute, până când aceștia sunt făcuți. Adăugați 1/4 cană de zeamă de carne și 2 linguri de ketjap manis și orezul și prăjiți 2 minute. Luați de pe foc și adăugați o linguriță de sos de pește.

Gata! N-a fost greu, nu? Atenție: ordinea ingredientelor este importantă, deoarece la sfârșit toate vor fi făcute exact cât trebuie. Puteți servi cu salată de castraveți, alge Hai Tai și felii de ou fiert (tare, evident).

Ingrediente:

• alge de mare (wakame, zicai) – eu folosesc toate cele trei feluri disponibile (inclusiv haitai)
• zeamă de legume
• ulei de susan sau măsline
• sos de soia (sau sare)
• usturoi

Preparare:

Înmuiați algele în apă (30min – o oră). Aduceți zeama de legume la fierbere. Între timp, sotați algele și usturoiul în ulei (2 minute), după care adăugați sos de soia. Adăugați algele peste zeamă și mai fierbeți circa 5 minute la foc mic.

Poftă buna!

Cele mai importante efecte ale acestora asupra sănătății:

• reglează funcționarea tiroidei
• scad tensiunea arterială
• scad nivelul colesterolului
• reglează glicemia
• îmbunătățesc sistemul imunitar

Algele conțin acid glutamic, unul din cele cinci gusturi de bază pentru care organismul nostru are receptori (sărat, dulce, acru, amar). Acest gust este denumit în Japonia Umami.

Tipuri de alge (și unde le găsiți):

Hai Tai, Laminaria japonica (sau haidai, la chinezi, kombu/konbu în Japonia, dashima în Coreea).

Se găsesc la magazinele chinezești (Dragonul Roșu, magazinul de pe Colentina, o stație de 21 dupa „avion”, intersecția cu Fundeni), costă cam 4-5 lei și dintr-o pungă faceți o grămadă.

Sunt algele folosite în salatele Tzatzai de la restaurantele chinezești. Se cumpără uscate, sunt niște foi mari. Se înmoaie în apă cam 30 de minte, după care se spală foarte bine, pentru că de obicei au sare și nisip. Sarea este un conservant natural de altfel.

Pot fi făcute salată foarte simplu (se înmoaie în apă, se spală, se taie tăiței apoi se face un dressing cu oțet chinezesc de orez, ulei de susan sau măsline și puțin usturoi). Eu mai adaug la salata de Hai Tai și germeni.

Zi Cai, Rhodophyta Porphyra (sau Shao Hai Tai în chineză, amanori la japonezi, zakai, gim în Coreea)

Le găsiți la aceleași magazine chinezești. Sunt algele din care se face nori, foaia de alge cu care se „împachetează” sushi-ul. Au o culoare roșiatică. Se folosesc doar gătite, în supe sau cu orez sau paste.

Costă 3 lei / 12grame uscate.

Wakame, Undaria pinnatifida

Sunt unele din cele mai scumpe alge (deși sunt una din speciile cele mai invazive de pe planetă), de culoare verde. Le găsiți la Pukka Food (vezi Links/Magazine), costa 45lei / 100g uscate.

Se folosesc crude (după ce se înmoaie în apă 30 minute) în salate, sau gătite. Le puteți fierbe în supe, sau prăjite cu ceapă în diverse mâncăruri.

Conțin fucoxanthin, un compus care ajută la arderea grăsimilor.

Rețete

Salată simplă Hai Tai

Înmuiați algele în apă circa 30minute-o oră, spălați-le bine. Se taie în tăiței subțiri, se asezonează cu usturoi, oțet chinezesc, sare, piper și ulei de susan sau măsline. Puteți adăuga și germeni, dacă aveți, sau castraveți tăiați julienne. Salata tradițională chinezească conține și un vârf de cuțit de zahăr.

Supă de alge cu bambus

La această rețetă puteți folosi alge Zicai sau Wakame.

Fierbeți mugurii de bambus în zeamă de legume sau carne, sau în apa în care ați hidratat algele, dacă vă place aroma mai puternică de „mare”. Fierberea se face la foc mic.

Photo by Setsuko Yoshizuka

Separat, într-un wok sau tigaie, încingeți o lingură de ulei, în care căliți ghimbir proaspăt, curățat de coajă și tăiat felii, până devine auriu, apoi usturoi zdrobit. Adăugați câteva picături de sos de pește sau stridii, o linguriță de oțet chinezesc și una de sos de soia.

Când mugurii s-au înmuiat (după 15-20min.), adăugați ghimbirul și usturoiul călit, algele, mai lăsați pe foc câteva minute apoi serviți. Puteți adăuga bucăți de tofu.

Kimchi este garnitura cea mai răspândită în bucătăria coreeană. Nu este un fel anume, ci mai degrabă o categorie de garnituri, cu mii de rețete diferite în funcție de regiuni și ingrediente. Cea mai populară este baechu-kimchi, un fel de varză murată, excepțional de gustoasă și simplu de făcut.

Ingrediente:

• o varză chinezească
• ridiche coreeană (pe care n-o s-o găsiți la noi dar o puteți înlocui foarte bine cu ridiche neagră românească, curățată bineînțeles de coajă) – 3 bucăți mai mari
• sare, zahăr
• ghimbir proaspăt (un tubercul mai mare)
• făină de orez (la magazinele chinezești și unele arăbești)
• sos de pește sau de stridii (magazinele chinezești)
• ceapă galbenă și dacă găsiți, ceapă verde
• boia de ardei iute (eu prefer boiaua din magazinele arăbești, cea vrac)

Eu am preparat această bunătate așa:

Varza se spală bine, se taie în sferturi, se presară cu sare (inclusiv între frunze), apoi se lasă la înmuiat cam 3-4 ore. Două ridichi se taie în cuburi (de 2cm), se sărează și se lasă și ea 3-4 ore (și ridichea și varza se mai amestecă din când în când). Amândouă se clătesc apoi cu apă.

Făina de orez se amestecă cu apă (1 parte făină la 6 de apă, sau jumătate de cană la trei căni) și se pune pe foc mic, amestecând continuu, până ce amestecul devine translucid, apoi se adaugă jumătate de cană de zahăr. Când amestecul a dat în clocot, se ia de pe foc și se adaugă o cană de sos de stridii și boiaua (aici depinde cât de iute vreți să fie, mie-mi place foarte iute și pun cam două căni). Toată compoziția se amestecă până devine o pastă omogenă.

Separat, mixați în blender o cană de căței de usturoi, o ceapă și ghimbirul până ce devin și acestea o pastă omogenă, pe care apoi o combinați cu prima compoziție.

Ceapa verde se toacă mărunt, se mai taie julienne o ridiche și se amestecă și acestea în compoziție.

Varza se unge, foaie cu foaie, cu această compoziție, apoi se amestecă ridichea tăiată cuburi în ce vă rămâne din aceasta. Toate ingredientele (varza și restul de compoziție) se pun la păstrat la frigider. Pot fi servite proaspete (imediat ce le-ați făcut), sau după câteva zile, când vor fi fermentat. Preparatul rezistă câteva săptămâni fără probleme, chiar mai mult dacă le țineti la rece.

Această rețetă este preluată (și adaptată) de la Maangchi, care vă arată cum se face aici: